Înființarea unui laborator de tehnică dentară reprezintă o oportunitate foarte bună pentru specialiștii în domeniu pentru a oferi produse și servicii suport cabinetelor stomatologice. Investiția necesară implementării proiectului poate fi consistentă, însă se reduce considerabil în cazul în care antreprenorul accesează fonduri europene sau naționale nerambursabile.
Un laborator de tehnică dentară realizează, la o comandă specifică venită din partea unui medic dentist, dispozitive medicale unicat, reprezentând astfel un segment corelat cu actul medical. Din acest punct de vedere, beneficiarul inițial al produselor realizate este cabinetul stomatologic, iar beneficiarul final este reprezentat de pacient.
Piața dispozitivelor medicale realizate în cadrul unui laborator de tehnică dentară este în continuă creștere, impulsionată de creșterea puterii de cumpărare a populației, dar și de conștientizarea importanței serviciilor stomatologice.
Astfel, un laborator de tehnică dentară reprezintă un partener important al cabinetului stomatologic și reprezintă un fundament important pentru oferirea unor servicii stomatologice de calitate.
Piața de desfacere pentru produsele și serviciile unui laborator de tehnică dentară este reprezentată în primul rând de către cabinetele stomatologice, însă și alte laboratoare de tehnică dentară ce beneficiază de o dotare precară pot comanda produse sau servicii de profil.
INVESTIȚIA NECESARĂ PENTRU DOTAREA UNUI LABORATOR DE TEHNICĂ DENTARĂ
Realizarea unui laborator de tehnică dentară necesită, înainte de toate, asigurarea unui spațiu adecvat ca suprafață și dotări. În cazul în care fondurile proprii nu sunt suficiente pentru achiziția spațiului, soluția mai facilă este aceea de a închiria locul în care proiectul se va implementa.
O componentă importantă a proiectului o constituie achiziția de echipamente tehnologice necesare dotării unui laborator de tehnică dentară, iar principalele echipamente sunt următoarele:
• aparate de sudură pentru un laborator dentar sau pe puncte cu tratament termic;
• articulatoare;
• aspiratoare de praf;
• baie de ceară;
• cuptoare pentru ceramică;
• pompe de vid;
• frezare;
• generator aburi;
• laser pentru prelucrare gips;
• masă vibratoare;
• microbox;
• micromotoare cu și fără perii;
• mixer pentru ipsos, produse de acoperire sau silicon în lipsa aerului;
• polimerizare;
• aparat de polisat pentru lustruit cu utilizare intermitentă;
• presă hidraulică;
• sablare;
• soclator pentru modele din ipsos;
• spatulă electrică;
• stereomicroscoape;
• aparat de turnare prin inducție;
• centrifugă de turnare cu și fără bază.
Chiar dacă echipamentele descrise mai sus vor reprezenta componenta cea mai costisitoare a investiției, proiectul poate include și alte tipuri de cheltuieli utile pentru înființarea unui laborator de tehnică dentară, precum:
• realizarea unui site de prezentare și constituirea unui buget pentru reclamă pe internet a produselor și serviciilor oferite;
• achiziția de mobilier tehnologic sau mobilier comercial;
• achiziția de aparate de aer condiționat;
• echipamente IT și soluții software necesare funcționării acestora.
Nu în ultimul rând, înființarea unui laborator de tehnică dentară necesită achiziția unei autoutilitare pentru aprovizionarea cu materii prime sau livrarea produselor către clienți (cabinete stomatologice sau alte laboratoare de tehnică dentară cu o dotare mai precară).
ÎNFIINȚAREA SOCIETĂȚII ȘI ALEGEREA CODULUI CAEN ADECVAT
Un laborator de tehnică dentară își poate demara activitatea doar după parcurgerea a două etape legale:
* alegerea codului CAEN adecvat acestei activități;
* înființarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a unei întreprinderi.
Un laborator de tehnică dentară poate funcționa legal prin înscrierea în actul constitutiv al societății a următorului cod CAEN:
3250 – Producția de dispozitive, aparate și instrumente medicale și stomatologice
Înregistrarea unui SRL la ONRC presupune pregătirea unor documente specifice și parcurgerea mai multor etape.
Codul CAEN de mai sus poate fi atât activitatea principală a societății, cât și una dintre activitățile secundare. După autorizarea acestei activități și înregistrarea societății, un laborator de tehnică dentară va putea realiza următoarele produse în baza acestui cod CAEN:
• aparatură de laborator;
• instrumente chirurgicale și medicale;
• dispozitive și accesorii chirurgicale;
• echipamente și aparate stomatologice, articole ortodontice, proteze dentare și dispozitive ortodontice.
• plombe dentare și cimenturi utilizate în stomatologie (cu excepția adezivilor sau cimentului pentru proteze);
• ceară dentară și alte gipsuri dentare;
• cimenturi pentru reconstrucția osoasă;
• cuptoare din laboratoarele dentare;
• aparatură de laborator pentru curățire cu ultrasunete;
• sterilizatoare de laborator;
• fabricarea de aparate de distilat și centrifugă de laborator;
• mobilier medical, chirurgical, stomatologic, precum:
* mese pentru operații;
* paturi de spital cu dispozitive mecanice;
* scaune stomatologice.
• fabricarea de plăci și șuruburi pentru oase;
• seringi, ace, catetere, canule etc;
• instrumente stomatologice (inclusiv scaunele stomatologice având încorporat echipamentul stomatologic);
• dinți artificiali, punți dentare etc;
• dispozitive ortopedice și proteze.
PREGĂTIREA PLANULUI DE AFACERI ȘI OBȚINEREA DE FONDURI EUROPENE NERAMBURSABILE
Activitățile de producție, așa cum este cazul înființării unui laborator de tehnică dentară, au șanse mai mari de a primi fonduri europene sau naționale nerambursabile. Totuși, pregătirea unui proiect și depunerea lui pentru finanțare sunt posibile doar dacă pașii anteriori descriși în cadrul acestui articol au fost deja parcurși.
Pregătirea proiectului presupune, înainte de orice, întocmirea planului de afaceri al investiției într-un laborator de tehnică dentară. Acesta este cel mai important document din cadrul proiectului și se referă la:
•prezentarea veniturilor pe care societatea le va obține din vânzarea de produse;
• costurile aferente funcționării laboratorului de tehnică dentară;
• prezentarea pieței de desfacere, a strategiei de comercializare;
• necesitatea și oportunitatea realizării investiției.
Proiectele se vor depune în format electronic, prin intermediul unor platforme online disponibile pe site-urile autorităților finanțatoare. Alături de planul de afaceri, antreprenorul va trebui să încarce și următoarele documente:
• cererea de finanțare;
• copia certificatului de înmatriculare a societății;
• copia cărții de identitate a reprezentantului legal a societății;
• CV-uri pentru echipa de implementare a proiectului;
• situații financiare întocmite pentru exercițiul financiar anterior;
• oferte pentru investiția propusă.
După expirarea sesiunii de depunere a proiectelor, finanțatorul va evalua toate cererile de finanțare transmise și o va puncta pe fiecare conform grilei de evaluare disponibile în ghidul solicitantului.
Doar proiectele cu un punctaj mare pot primi finanțare, în limita bugetului disponibil. Astfel, este foarte posibil ca multe proiecte, deși întocmite corect și depuse în termen, să nu poată obține finanțare nerambursabilă.
Doar solicitanții ale căror proiecte au fost selectate pentru finanțare vor semna acordurile de finanțare, urmând să demareze implementarea planurilor de afaceri.