Producția de săpun de casă nu este costisitoare: echipamentele necesare sunt simple, disponibile în orice gospodărie sau pot fi procurate într-un termen redus și cu un efort financiar minim. În schimb, pentru a realiza o linie tehnologică mai complexă, care să producă o cantitate mai mare de săpun de casă, vor fi necesare investiții mai serioase, iar în acest caz se poate obține o finanțare nerambursabilă din fonduri europene sau naționale.

Gusturile clienților se modifică permanent, iar o caracteristică ce se păstrează de-a lungul ultimilor ani se referă la consumul de produse naturale, realizate în serie mică, în care accentul să fie pus pe creșterea calității produselor și nu pe reducerea costurilor de fabricație.

Cei care vor să producă săpunuri de casă pe baza unor rețete ce utilizează produse naturale trebuie să ia în calcul faptul că piața de desfacere este diferită de cea a săpunurilor găsite în comerț. Potențialii clienți sunt persoane interesate de calitatea produsului în primul rând, nu de un preț mai mic de achiziție, iar promovarea acestei afaceri se va realiza, în primul rând, prin intermediul rețelelor de socializare. Ulterior, pe măsură ce primii clienți vor fi fidelizați, recomandările vor ocupa o parte din ce în ce mai mare în cifra de afaceri a societății.

Orice idee de afacere trebuie să pornească de la valoarea investiției necesare și să continue cu obținerea fondurilor care vor face posibilă punerea în practică a afacerii. Prin urmare, în cele ce urmează vom detalia principalele aspecte ce țin de înființarea unei linii de producție de săpun de casă.

INVESTIȚIA NECESARĂ PENTRU PRODUCȚIA DE SĂPUN DE CASĂ

În cazul în care se urmărește realizarea unei producții industriale, echipamentele vor fi scumpe și complexe.

În schimb, pentru o producție mică, artizanală, echipamentele necesare producției de săpun de casă cuprind următoarele echipamente și dotări, ușor de procurat:
• mixer vertical;
• cântar electronic precis, cu funcție tara;
• termometru pentru verificarea temperaturii sodei caustice;
• termometru pentru verificarea temperaturii amestecului de uleiuri;
• vase pentru cântărirea diferitelor ingrediente;

Vas emailat sau de inox în care se va pregăti pasta de săpun de casă;
• vas înalt, rezistent la temperaturi ridicate, confecționat din sticlă, inox sau ceramică;
• benzi de măsurare a PH-ului pentru testarea alcalinității săpunului de casă;
• matrițele în care se va turna pasta de săpun de casă;
•ustensile (spatule, linguri, cuțite, etc);
• kitul de protecție pentru lucrul cu soda caustică (mănuși, ochelari de protecție, mască pentru gură și nas)

De asemenea, antreprenorul poate începe producția de săpun realizat manual, din ingrediente naturale, renunțând la detergenții duri cu pielea, la coloranții chimici sau alte soluții iritante pentru piele.

Dotările și echipamentele detaliate mai sus nu vor avea costuri ridicate de aprovizionare, iar fondurile nerambursabile atrase pentru implementarea unui atelier de producție a săpunului de casă permit decontarea unor cheltuieli suplimentare, necesare pentru buna funcționare a afacerii:
• mobilier din inox;
• autoutilitară pentru transportul materiilor prime sau livrarea săpunului de casă obținut;
• instalații de climatizare și ventilare în spațiul de producție;
• echipamente IT necesare în orice afacere (laptop, imprimantă, casă de marcat);
• aplicații software pentru operare, editare text, antivirus, de gestiune a stocurilor, de contabilitate;
• realizarea unui site de promovare, dar și constituirea unui buget de promovare online a afacerii.

ASPECTELE JURIDICE ALE AFACERII

Producția de săpun de casă, la fel ca orice altă activitate economică, necesită înregistrarea antreprenorului la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Dintre formele juridice posibil de ales, este recomandat ca alegerea finală să fie făcută între:
* persoană fizică autorizată (PFA);
* societate cu răspundere limitată (SRL).

PFA-ul are o contabilitate ținută în partidă simplă, nu necesită angajarea unui contabil și permite titularului un acces mai facil la banii afacerii.

Cu toate acestea, se recomandă înregistrarea afacerii ca SRL în cazul în care antreprenorul urmărește o dezvoltare viitoare mai puternică sau dacă urmărește obținerea, la început sau la un moment viitor, de fonduri nerambursabile europene sau naționale.

Pașii și documentele necesare înregistrării unui SRL sunt detaliați aici.

Un alt aspect important pentru o afacere îl reprezintă înscrierea în actul constitutiv sau statutul societății a activității ce urmează să fie desfășurată. În cazul producției de săpun de casă, codul CAEN necesar este următorul:

Cod CAEN 2041 – Fabricarea săpunurilor, detergenților și a produselor de întreținere.

Tipurile de produse ce pot fi realizate și comercializate sunt detaliate în această secțiune.

OBȚINEREA DE FONDURI NERAMBURSABILE PENTRU PRODUCȚIA DE SĂPUN

Atelierul de producție de săpun de casă poate obține fonduri nerambursabile atât în etapa înființării firmei, pentru dotarea cu echipamente și utilaje necesare demarării activității, cât și ulterior, pentru achiziția unor utilaje noi, necesare pentru extinderea sau modernizarea fluxului tehnologic.

Prin urmare, pentru demararea activității, cel mai bun program de finanțare din fonduri nerambursabile este programul Star-Tech Innovation Romania .

Programul acordă un ajutor nerambursabil de până la 200.000 de lei, fără contribuție proprie și permite decontarea unor cheltuieli pentru achiziția de utilaje și echipamente, necesare dotării micii fabrici de producție a săpunului de casă.

În schimb, banii pot fi utilizați și pentru acoperirea următoarelor cheltuieli operaționale pentru o perioadă de până la 12 luni:
* salarii și a contribuții sociale;
* chirie pentru spațiul de producție;
* utilități consumate în procesul de producție.

O societate deja înființată, cu istoric și activitate demarată poate obține fonduri nerambursabile pentru dezvoltare și extindere. Prin urmare, în cazul acestor fonduri trebuie adusă o contribuție proprie de cel puțin 10% din valoarea investiției.

Indiferent de linia de finanțare aleasă, proiectul presupune pregătirea următoarelor documente:
• plan de afaceri;
• cerere de finanațre;
• documente justificative.

Proiectul se pregătește și se depune online, în cadrul unei sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, iar selecția lor se realizează în funcție de punctajul obținut de fiecare proiect în cadrul etapei de evaluare.