Importanța exercițiilor fizice și a unui stil de viață sănătos este conștientizată de un număr tot mai mare de români, astfel că și numărul de săli de fitness este în creștere continuă în ultimii ani. Antreprenorii care doresc să realizeze investiții în săli de fitness trebuie să știe faptul că programele de finanțare din fonduri nerambursabile europene și naționale decontează chiar și 100% din cheltuielile efectuate, iar în unele cazuri suportă integral chiria spațiului și salariile personalului pentru o perioadă de 12 luni.

În Statele Unite ale Americii, una din patru persoane are abonament la o sală de fitness, în timp ce în România raportul este de 1 la 20. Prin urmare, potențialul de creștere al pieței serviciilor de fitness este încă foarte ridicat pentru anii următori, iar acest lucru rezultă și dintr-un studiu efectuat de către 7card, unul dintre principalii jucători în domeniu. Astfel, piața de fitness a crescut de la 250 milioane de euro, cât valora în 2015, la circa 290 de milioane de euro în 2016, ceea ce reprezintă o creștere de 16% în doar un an de zile, un procent pe care alte sectoare de activitate nu îl pot atinge.

Investițiile realizate de antreprenori în săli de fitness pot deveni afaceri profitabile într-un timp relativ scurt în cazul în care se solicită un sprijin financiar nerambursabil prin intermediul căruia cheltuielile inițiale să fie decontate cel puțin parțial. Astfel, investiția care rămâne de amortizat va fi mai mică, ceea ce îi va permite antreprenorului să își ajusteze tarifele practicate pentru a-și atrage un număr mai mare de clienți.

Cea mai importantă investiție va fi realizată în echipamentele de fitness necesare dotării sălii, însă o astfel de afacere necesită și alte investiții importante, așa cum ar fi achiziționarea sau chiria spațiului necesar, plata salariilor și a contribuțiilor sociale pentru o durată de cel puțin șase luni de zile, precum și bugetul de promovare al afacerii.

Pentru a identifica programul de finanțare optim, va trebui mai întâi să stabilești investiția neceasară și să faci toate demersurile cerute în ghidul solicitantului, iar în continuarea acestui articol vei afla care sunt etapele necesare obținerii unei finanțări nerambursabile pentru o sală de fitness.

Pe scurt, va trebui să înființezi o firmă, să întocmești un plan de afaceri detaliat și să depui documentația în termen util, astfel încât cererea de finanțare să fie luată în considerare.

LOCAȚIA SĂLII DE FITNESS VA FI CEL MAI IMPORTANT FACTOR AL ÎNTREGII AFACERI

Înființarea unei săli de fitness este o decizie ce trebuie luată după analiza locațiilor disponibile. Potențialii clienți își aleg sala de fitness la care vor merge în funcție de câteva criterii, iar prețul nu este neapărat cel mai important factor:
• amplasarea sălii de fitness în apropierea locuinței sau a locului de muncă ar fi, pentru cei mai mulți clienți, principalul factor analizat;
• calitatea serviciilor oferite, incluzând aici curățenia sălii de fitness, a grupurilor sanitare și a vestiarelor, dar și amabilitatea personalului și gradul lor de pregătire;
• dotarea sălii de fitness cu echipamente de calitate și variate, astfel încât să fie acoperite o gamă cât mai mare de nevoi, iar gradul de ocupare al acestora să nu ridice probleme clienților;
• evident, prețul abonamentelor este un factor de luat în calcul, iar acesta se va stabili prin analiza concurenței și trebuie să reflecte și îndeplinirea celorlalte criterii amintite mai sus.

Sala de fitness trebuie să fie amplasată într-o zonă rezidențială sau de birouri, cu o densitate mare a persoanelor, astfel că locația ideală ar fi într-o clădire de birouri sau în interiorul cartierelor foarte populate.

Locația trebuie să fie suficient de mare pentru a permite amplasarea echipamentelor necesare și în același timp a vestiarelor și a grupurilor sanitare.

Anumite programe de finanțare consideră costurile cu chiria drept cheltuieli eligibile, iar ele pot fi incluse în bugetul proiectului, urmând a fi decontate în cazul în care cererea de finanțare se va aproba.

CE INVESTIȚIE ESTE NECESARĂ PENTRU ÎNFIINȚAREA UNEI SĂLI DE FITNESS?

Investiția necesară pentru achiziția echipamentelor necesare unei săli de fitness trebuie să țină cont de tipul și complexitatea exercițiilor fizice pe care clienții le vor putea efectua.

În cazul în care ți-ai propus înființarea unei săli de fitness din fonduri proprii și vrei să reduci cât se poate de mult investiția inițială, poți lua în calcul achiziționarea unor echipamente second-hand, însă acest lucru nu este posibil dacă vrei să accesezi fonduri nerambursabile. Prin urmare, va trebui să incluzi în planul de afaceri doar echipamente noi.

În România există, în prezent, mai multe firme importatoare și distribuitoare de echipamente sportive, așa cum există și câteva societăți care produc astfel de echipamente sub licența unor branduri consacrate.

Atunci când vei achiziționa echipamentele necesare unei săli de fitness, va trebui să iei în considerare mai multe criterii:
• echipamentele trebuie să fie noi;
• echipamentele trebuie să fie fiabile, având în vedere faptul că ele vor fi utilizate intens șapte zile din șapte, de dimineața până seara;
• echipamentele trebuie să aibă o garanție cât mai mare și să fie ușor de întreținut și reparat;
• echipamentele trebuie să asigure clienților siguranță maximă în timpul utilizării.

O sală de fitness trebuie să fie dotată cu echipamente diverse, care să acopere o gamă cât mai mare de necesități și ținând cont de gradul de complexitate al acestei proceduri, ar trebui să soliciți o consultanță de specialitate din partea firmei care îți oferă echipamentele. O sală de fitness va necesita echipamente pentru:
• echipamente pentru exerciții cardio;
• echipamente pentru fitness ușor;
• echipamente pentru exerciții de forță / culturism;

O altă abordare pe care o poți lua în calcul la stabilirea echipamentelor necesare unei săli de fitness ar fi asigurarea unor exerciții pentru toate grupele de mușchi:
• echipamente pentru brațe;
• echipamente pentru umeri;
• echipamente pentru spate;
• echipamente pentru piept;
• echipamente pentru abdomen;
• echipamente pentru talie și mușchii fesieri;
• echipamente pentru mușchii femurali;
• echipamente pentru gambe.

Investiția într-o sală de fitness cu dotări medii se va ridica, cu siguranță, la câteva zeci de mii de euro, iar investiția va depăși o sută de mii de euro pe măsură ce serviciile oferite se vor diversifica.

Trebuie reținut faptul că investiția realizată poate fi recuperată total sau parțial prin intermediul fondurilor nerambursabile europene sau naționale:

Programul Star-Tech Innovation Romania

Programul Național de Dezvoltare Rurală decontează, prin intermediul sub-măsurii 6.4, cheltuielile de până la 200.000 de euro, însă doar în cazul în care investiția este realizată în spațiul rural.

În funcție de vechimea firmei, complexitatea investiției, valoarea fondurilor proprii care pot fi investite în proiect vei putea lua în calcul și alte programe de finanțare.

ÎNFIINȚAREA UNEI SOCIETĂȚI COMERCIALE

Pentru a solicita un sprijin nerambursabil necesar realizării investiției într-o sală de fitness, va trebui să înregistrezi la Oficiul Național al Registrului Comerțului o firmă, întrucât nu vei putea depune proiectul în nume personal.

Pentru înființarea unei firme la ORC va trebui să faci următorii pași:
• să identifici codul CAEN potrivit investiției tale, iar acesta este 9313 – Activități ale centrelor de fitness;
• să alegi forma juridică potrivită, ținând cont de faptul că societatea cu răspundere limitată (SRL) este soluția cea mai bună în cazul în care urmărești atragerea unei finanțări nerambusabile;
• să întocmești actul constitutiv (sau statutul societății), dar și celelalte documente necesare, așa cum sunt amintite pe site-ul ONRC.

DOCUMENTAȚIA NECESARĂ OBȚINERII UNEI FINANȚĂRI NERAMBUSABILE

În toate cazurile, documentația necesară obținerii unei finanțări nerambursabile, indiferent că este vorba de fonduri naționale sau europene cuprinde:
• plan de afaceri;
• cerere de finanțare;
• diverse documente suport cerute de către finanțator prin ghidul solicitantului.

Planul de afaceri este un document a cărui structură este stabilită prin intermediul ghidului solicitantului.

Acesta va cuprinde în mod obligatoriu cel puțin următoarele secțiuni:
• veniturile pe care sala de fitness le va genera după ce investiția este realizată;
• cheltuielile implicate de funcționarea unei săli de fitness;
• analiza pieței pentru serviciile oferite;
• prognoza indicatorilor economico-financiari pe o durată de până la cinci ani de zile.

Veniturile pe care sala de fitness le va genera în viitor vor fi constituite, în cea mai mare parte, de contravaloarea abonamentelor de fitness pe care societatea le va vinde către clienții săi. De asemenea, unii clienți vor veni ocazional la sală, astfel că ei nu vor solicita abonamente periodice, iar ultima categorie de venituri este constituită de băuturile și suplimentele alimentare vândute.

Totuși, comercializarea unor produse de acest fel necesită înregistrarea în actul constitutiv a unui cod CAEN distinct, iar programele de finanțare din fonduri naționale nu decontează decât o singură activitate. Prin urmare, va trebui să adaugi activitatea de comercializare a diverselor produse ulterior obținerii finanțării.

Cheltuielile operaționale pe care o sală de fitness va trebui să le suporte în activitatea sa sunt următoarele:
• salariile și contribuțiile sociale pentru personalul angajat;
• chiria spațiului în care sala de fitness funcționează;
• cheltuielile cu întreținerea și reparațiile echipamentelor de fitness din sală;
• utilitățile consumate, dintre care amintim energia electrică și apa caldă și rece;
• cheltuielile cu amortizarea echipamentelor de fitness și asigurarea acestora;
• cheltuielile de marketing și promovare online a serviciilor oferite.

Unele cheltuieli de mai sus pot fi decontate prin intermediul fondurilor nerambursabile accesate, iar în această situație se vor regăsi cheltuielile pentru salarii și contribuții sociale, chiria și utilitățile consumate, însă doar pentru o perioadă limitată de timp (cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanțare) și doar în cazul programului Star-Tech Innovation Romania.

Celelalte programe de finanțare decontează doar investiția realizată în echipamentele de fitness, urmând ca celelalte cheltuieli să fie suportate integral de către beneficiar din veniturile pe care sala de fitness le va genera.

După ce documentația este întocmită, ultimul pas va fi acela de a transmite cererea de finanțare și celelalte anexe finanțatorului, în format electronic, și doar în perioada în care sesiunea pentru primirea proiectelor este activă. Așa cum am menționat în paragraful anterior, depunerea documentației se face doar în format electronic, după ce actele sunt întocmite, semnate, ștampilate și scanate.

Fiecare finanțator utilizează o altă aplicație pentru transmiterea cererilor de finanțare, astfel că va trebui să cunoști site-ul oficial pentru programul de finanțare pe care îl urmărești. Spre exemplu, cererea de finanțare pentru programul Star-Tech Innovation Romania se depune pe site-ul Agenției pentru Implementarea Programelor și Proiectelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIPPIMM).

În cazul în care ai nevoie de informații suplimentare privind înființarea unei săli de fitness prin intermediul fondurilor nerambursabile europene sau naționale, poți lăsa un comentariu mai jos sau ne poți contacta prin intermediul paginii.